Suprafeţe de transport flexibile şi avantajoase
Pentru transportul de sarcini mici şi de asemenea în domeniul logisticii marilor companii, remorcile reprezintă o completare şi o extensie excepţională a volumului de transport. Acestea reprezintă o soluţie rentabilă de transport al mărfurilor dintr-un loc în altul, fără utilizarea în domeniul logistic al expediţiilor şi transporturilor a unui al doilea camion, iar la nivelul persoanelor particulare şi al întreprinderilor mici o bună posibilitate de a transporta şi obiecte voluminoase cu ajutorul automobilelor. În afară de aceasta, remorcile sunt datorită taxării şi primelor de asigurare reduse o soluţie rentabilă pentru transporturi.
Particularităţile remorcii de autoturism
La utilizarea unei remorci de automobil trebuie să se ţină seama de faptul că vehiculul de tracţiune nu trebuie să depăşească sarcina verticală maximă pe punctul de cuplare şi că acesta îndeplineşte condiţia de autorizare pentru deplasarea remorcii. Sarcinile verticale maxime se găsesc în actele vehiculului. La remorcă, prioritate absolută o are respectarea sarcinii totale admise, în caz contrar existând pericolul de rupere a osiilor sau a barei de tracţiune. Şi conectarea corectă a alimentării cu energie electrică trebuie verificată prin intermediul avariei, a luminilor spate şi a luminilor de frână.
Remorci de camioane pentru utilizarea în scopuri comerciale
Remorcile de camioane îşi găsesc aplicabilitatea în domeniul transportului mobilei, al transportului mărfurilor la bucată şi al antreprizelor de transporturi. O atenţie deosebită se acordă siguranţei. O condiţie fundamentală pentru siguranţă este disponibilitatea funcţională a sistemului de frânare pneumatic şi respectarea greutăţii maxime admise, precum şi a sarcinii admise a osiei. La încărcare trebuie să se acorde o atenţie specială distribuţiei uniforme a sarcinii. În funcţie de greutatea remorcii este necesar permisul de conducere clasa C, C1
, respectiv C1E.
La mobile.ro găsiţi anunţuri pentru remorci noi şi second-hand din Germania şi România.
Introduceţi gratuit un anunţ de vânzare a remorcii dvs. second-hand la mobile.ro.