MINI

Informaţii generale despre marca MINI

Primul Mini, desenat de Sir Alec Issigonis pentru British Motor Corporation (BMC), iese prima dată de pe bandă în 1959 sub numele de Austin Seven în oraşul englez Birmingham. Ocazia dezvoltării unui automobil din clasa mică, care să aibă doar aproape trei metri lungime, a reprezentat-o criza energetică survenită câţiva ani mai devreme şi care a avut drept consecinţă o cerere sporită de vehicule economice. Pe atunci nimeni nu întrevăzuse succesul incredibil de care avea să se bucure automobilul: Mini a fost produs până în anul 2000 în peste cinci milioane de exemplare şi pe parcursul acestor 41 de ani suferit foarte puţine modificări din punct de vedere tehnic.

Primele modele aveau motoare cu cilindree de 850, respectiv 1000 de centimetri cubi, în locul unei suspensii din oţel una din cauciuc şi al unei dotări în serie, în care nu era cuprinsă nici măcar o încălzire. Vă stau la dispoziţie mai multe variante de caroserie: Combi, Pickup şi o versiune cu hayon degresiv, ultimele sub numele Wolseley Hornet şi Riley Elf. În 1931 John Cooper prezintă prima versiune Mini dezvoltată de el, legendarul Mini Cooper. Acesta producea o putere respectabilă de 55 CP, în timp ce vehiculul de serie ajungea doar la 34,5 CP. Din 1962 Austin Seven se numeşte acum oficial Austin Mini. Succesorul lui Mini Cooper este puţin mai târziu renumitul Cooper S, care cu cei 68 CP ai săi câştigă din 1964 de trei ori raliul de la Monte Carlo.

Tipul MK I, care, ca şi MK II, încă mai are şarniere exterioare de uşi şi ferestre glisante, se construieşte până în 1967. MK II uşor modificat merge numai doi ani; el posedă o lunetă mare şi lumini pe spate mai mari. MK III, care se produce din 1969 până în 1976, este primul Mini cu şarniere de uşi interioare şi cu fereastră acţionată de un mecanism cu cremalieră. Îi succedă MK IV, ultimul Mini cu anvelope de 10 ţoli, iar din 1984 MK V cu Reifen de 12 ţoli. În anii ΄90 se mai fabrică doar MK VI (din 1992) şi MK VII (din 1996), apoi, la 04.10.2000, iese de pe bandă ultimul Mini „bătrân“. Pe lângă paleta obişnuită de modele au fost oferite (şi sunt pe piaţă şi în prezent) numeroase modele speciale, precum „Monte Carlo“, „Special“ şi Mini-urile aniversare apărute o dată la cinci ani (Mini 20, 25, 30 ş.a.m.d.).

Mini coabitează pe parcursul existenţe sale cu mai multe concerne. Mai întâi cu BMC, care în 1966 fuzionează cu Jaguar în „British Motor Holdings“; după fuziunea acestora cu producătorul de vehicule utilitare doi ani mai târziu ia naştere „British Leyland Motor Corporation“, care între altele reuneşte mărcile de automobile Daimler, Rover, MG, Triumph şi Land Rover. Întreprinderea dă faliment, în 1975 este naţionalizată şi redenumită „British Leyland Limited “. În 1982 „British Leyland“ devine „Austin Rover Group“, patru ani mai târziu redenumindu-se „Rover Group“; emblema Austin dispare în 1987. Rover Group este achiziţionat în 1994 de BMW şi numai şase ani mai târziu este din nou vândută la presiunea acţionarilor. Marca Mini rămâne însă la BMW.

În 2001 BMW prezintă noul MINI („New MINI“), care se produce într-o uzină construită special în acest scop în Oxford. Oferta cuprinde MINI One, disponibilă şi în versiunile Diesel „One D“ şi Cabrio, Cooper sport cu 115 CP, care atinge o viteză maximă de 200 km/h, precum şi Cooper S cu o putere şi o viteză maximă impresionante de 170 CP, respectiv 222 km/h. Modelele Cooper şi Cooper S pot fi achiziţionate şi în versiunea Cabrio. Interesante la noul MINI sunt în primul rând trăsăturile de design inconfundabile: Das Plafonul pare să fie montat pe o „folie de sticlă“ circulară, lămpile faţă şi spate, precum şi grila radiatorului în formă de cioc sunt borduite în crom, iar tahimetrul este instalat în dreapta şoferului, în centrul tabloului de bord. Ampatamentul mare creează loc pentru pasageri, proeminenţa minimă a caroseriei în faţă şi în spate dând impresia unui MINI compact şi solid.

mobile.ro este una dintre cele mai mari pieţe online pentru vehicule de toate tipurile. Între timp, în România se vinde un număr însemnat de automobile second-hand prin intermediul mobile.ro. Găsiţi prin intermediul mobile.ro un „New MINI“. Indiferent dacă este vorba despre MINI Cabrio condus de angajaţi sau MINI Cooper second-hand la cele mai diverse preţuri şi variante de motorizare. Vă facilităm o căutare specializată a vehiculului dorit de dvs. Visul de a conduce un automobil Mini … vă ajutăm să vi-l îndepliniţi.

Oferte de Mini de pe piaţa pentru vehicule noi şi second-hand

Descriere
Preţ
MINI Vand Mini John Cooper Works Unicat Maşină sport/coupe
031211 Bucuresti
Roşu , 155 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat automat , Scaune de piele , Trapă decapotabilă
27.999 EUR
 
 
MINI John Cooper Works NAVIGATION, Carbon Pack Maşină sport/coupe
031463 Bucuresti
Roşu , 155 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat automat , Scaune de piele , Trapă decapotabilă
26.900 EUR
 
 
MINI Cooper Maşină sport/coupe
061082 Bucuresti
Albastru metalic , 85 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat manual , Jante de aliaj , Închidere centralizată
9.000 EUR
 
 
MINI Cooper Autovehicul mic
440111 Satu Mare
Verde metalic , 85 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat manual , Jante de aliaj , Închidere centralizată
9.900 EUR*
 
 
MINI Cooper S Cabrio/roadster
307160 Dumbravita
Negru metalic , 116 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Scaune de piele , Trapă decapotabilă
18.900 EUR
 
 
MINI Cooper 1.6 I KLIMAAUTOMATIK Autovehicul mic
440218 SATU MARE
Gri , 85 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat automat , Trapă decapotabilă , Jante de aliaj
7.900 EUR
 
 
MINI Cooper Autovehicul mic
075100 OTOPENI
Roşu , 88 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat automat , Scaune de piele , Jante de aliaj
18.980 EUR
 
 
MINI ONE Autovehicul mic
407035 Apahida Cluj Napoca
Galben , 66 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat manual , Jante de aliaj , Închidere centralizată
7.500 EUR
 
 
MINI ONE Autovehicul mic
031615 BUCURESTI
Roşu , 66 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat manual , Jante de aliaj , Închidere centralizată
10.150 EUR
 
 
MINI ONE Autovehicul mic
507075 Ghimbav
Galben , 70 kW , Benzină , Transmisie automată
Aer condiţionat automat , Trapă decapotabilă , Jante de aliaj
14.999 EUR
 
 
MINI ONE Autovehicul mic
540026 Targu Mures
Roşu , 66 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat manual , Jante de aliaj , Închidere centralizată
8.800 EUR*
 
 
MINI Mini Cooper chrom pack, pepper pack Autovehicul mic
022103 Bucuresti
Negru , 88 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat manual , Jante de aliaj , Închidere centralizată
13.400 EUR
 
 
MINI Cooper Autovehicul mic
725100 Campulung Moldovenesc
8.900 EUR*
 
 
MINI COOPER S Autovehicul mic
061624 BUCURESTI
Albastru metalic , 128 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat automat , Scaune de piele , Trapă decapotabilă
13.000 EUR
 
 
MINI JOHN COOPER WORKS Maşină sport/coupe
032065 Bucuresti
17.650 EUR
 
 
MINI cooper Break
020702 Bucuresti
Negru metalic , 88 kW , Benzină
Aer condiţionat automat , Scaune de piele , Jante de aliaj
15.000 EUR
 
 
MINI Cooper 2003 116 CP Autovehicul mic
030902 Bucuresti
Roşu , 85 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat automat , Scaune de piele , Jante de aliaj
8.500 EUR
 
 
MINI Clubman Autovehicul mic
075100 OTOPENI
Maro metalic , 85 kW , Benzină , Transmisie automată
Aer condiţionat automat , Scaune de piele , Închidere centralizată
20.206 EUR*
 
 
MINI ONE Autovehicul mic
457260 Salaj
Roşu , 55 kW , Benzină , Cutie de viteze manuală
Aer condiţionat manual , Închidere centralizată , Geamuri electrice
14.500 EUR
 
 
 

*TVA deductibil

Mini Căutare vehicule noi şi second-hand

Mini Modele