Când Audi a prezentat în 2006 automobilul sport cu motor mediu Audi R8, unii fani ai automobilelor sport au fost surprinşi la început. Între timp, Audi R8 a reuşit să inspire teamă câtorva dintre cei mai populari competitori – de exemplu celor din Zuffenhausen. Votul cititorilor auto motor und sport pentru cel mai bun automobil sport al anului 2008 a clasat Audi R8 clar în faţa celorlalţi. Nu este de mirare că goana după R8 a luat între timp o asemenea amploare, încât producţiile anuale ale nobilului bolid în cele câteva fabrici instalate în Neckarsulm s-au epuizat chiar înainte de lansare. Producţia lui Audi R8 este organizată de la construcţia de caroserii nefinisate până la montajul final ca într-o manufactură: mici echipe de specialişti asistă fiecare fază de producţie a Audi R8 şi supraveghează intens calitatea fiecărei componente. Ei se asigură astfel că fiecare dintre cele maxim 20 Coupé-uri produse zilnic corespunde nivelului calitativ pe care cumpărătorii de Audi R8 îl aşteaptă de la un automobil sport cu asemenea performanţe.
Cu tehnologia FSI Audi R8 a sărbătorit, deja ca vedetă a cursei de la Le Mans, numeroase succese. Performanţele Audi R8 au impresionat cu cei 420 CP chiar de la prima versiune de stradă, Audi R8 4.2 FSI quattro : automobilul sport sprintează de la 0 la 100 km/h în 4,6 secunde. Viteza maximă este de 301 km/h. Lucru firesc pentru un Audi atât de puternic este tracţiunea integrală permanentă, care cu ajutorul viscocuplajului distribuie puterea variabil la osia faţă şi la cea spate. Audi R8 dispune de două cutii de viteze la alegere: o cutie manuală în şase trepte şi o cutie manuală secvenţială Audi R tronic. Prin Audi R8 5,2 FSI quattro comercializat din al doilea trimestru al lui 2009, producătorul din Ingoldtstadt pune sare pe rană. Cei zece cilindri ai R8 produc 525 CP cu un cuplu de torsiune fenomenal de 530 Nm. Performanţele au fost îmbunătăţite încă o dată, astfel încât, pentru a sprinta la 100 km/h, Audi R8 5,2 FSI quattro are nevoie de numai 3,9 secunde. Şi în ceea ce priveşte viteză maximă, Audi ridică ştacheta la 319 km/h.
În prezent, pentru varianta Diesel fanii Audi R8 trebuie să mai aştepte puţin pentru a vedea dacă Audi R8, anunţat în ianuarie 2008 cu 500 CP produşi de un motor Diesel V12-TDI, va intra într-adevăr în producţia de serie. Dacă vă interesează un Audi R8 exclusivist, la mobile.ro puteţi alege între diferite modele.